Curs Kineto – Terapie prin joc

Cȃștigați sănătate și o viață echilibrată pentru micuții dumneavoastră, alături de personajele din minunata lume Disney, la Cursul ,, Kineto – Terapie prin joc’’.

,,Gimnastica înseamnă mișcare, mișcarea e sănătate, iar sănătatea unei naţiuni este cel mai mare câștig în folosul omenirii.” D.IONESCU
Sănătatea noastră depinde de grija pe care o acordăm organismului nostru. Cu toții ne dorim o viață fără boli și griji și cu toții suntem de acord când vine vorba despre sănătate, că este pe primul loc. Aceasta însă, cât și întreg echilibrul fizic și psihic al organismului sunt în corelație directă cu modul de viață pe care îl adoptăm.
Un stil de viață sănătos este influențat de alimentație, oxigenare, hidratare corespunzătoare, relaxare, gânduri și emoții pozitive și bineînțeles multă mișcare.
Din păcate, se vorbește mult despre importanța mișcării pentru sănătate, mișcare pentru dezvoltare fizică armonioasă a organismului, însă lipsesc măsurile eficiente care să o asigure; devenim tot mai sedentari, nu alocăm suficient timp pentru mișcare, suntem tot mai pasionați și ocupați să ne petrecem timpul liber în fața calculatorului, televizorului, etc, sau pur și simplu datorită condițiilor de viață nu mai avem timp pentru sănătatea noastră.
De aceea, proiectul de față, ,,Kineto-terapie – Terapie prin joc’’, se adresează copiilor (preșcolari și școlari), ei fiind beneficiarii principali, deoarece reprezintă viitorul nostru, în condițiile modificării standardului de viață cu influențe asupra sănătății.
La acest curs micuții noștrii sunt obișnuiți și învățați să aibă un stil de viață sănătos, să își formeze obiceiuri sănătoase, să aibă o viață echilibrată, iar pentru ca totul să fie interesant și plăcut pentru ei, prietenii lor din minunata lume Disney le promit că îi vor învăța lucruri utile și vor face mișcare alături de ei la fiecare oră, vor fi modele și tipare pentru ei, fiecare oră va fi o poveste.

Obiectivele principale : 

  • EVALUAREA MOTRICĂ a copiilor;
  •  PREVENIREA celor mai frecvente deficiențe întâlnite la copii: CIFOZĂ, SCOLIOZĂ, LORDOZĂ, PLATFUS, OBEZITATE; 
  • EDUCAREA posturii corporale, a mersului și a respirației;
  • DEZVOLATAREA masei osoase și musculare;
  • INFORMAREA părintelui;
  • AGREMENTUL copilului și 
  • DEZVOLTAREA PERSONALĂ.


Scroll to Top