Transferul: vindecător al relațiilor sau criminal în serie

Sentimentele intense și iraționale ce apar brusc, în special furia și tot ce ține de ea, aversiunea și frustrarea, sunt de cele mai multe ori rezultatul unui transfer. Cu siguranță ni s-a întâmplat să ne enervăm la muncă și să avem o răbufnire de furie acasă, ori să fim de cealaltă parte, a persoanei asupra căreia este descărcată furia.

Transferul înseamnă transportul de emoții, sentimente, dorințe și așteptări dintr-o relație în alta și se produce de obicei inconștient: te comporți cu cineva ca și când acea persoană e altcineva, din trecut. Este de fapt o încercare de soluționare favorabilă a unei situații dureroase ori neîncheiate, de obicei din relația cu părinții, dintr-o relație de cuplu sau o idealizare a cuiva pe care încerci să îl regăsești. Declanșarea reacției se produce atunci când cineva ne amintește de relația respectivă, fie printr-o trăsătură specifică, prin tonul vocii, prin rolul pe care i-l atribuim, etc. Dacă am avut o mamă hiperprotectivă și intruzivă e foarte probabil ca în momentul în care cineva îmi spune ce să fac (de exemplu un manager) să mă enervez și să răbufnesc fără motiv.

Transferul poate fi pozitiv, negativ sau mixt (cu sentimente ambivalente). Un exemplu de sentimente ambivalente aduse din trecut în prezent sunt cele de idealizare/demonizare, atunci când ne iubim partenerul dar acesta ne declanșează foarte ușor sentimente de furie sau frustrare, visăm la ce e mai frumos dar în același timp îl bănuim fără motiv de cele mai groaznice lucruri. Indiferent de tipul transferului, efectele pot fi pozitive sau negative, în funcție de cum îl gestionăm. Faptul că ceva din tine îmi amintește de mama, îmi poate genera sentimente de încredere, ceea ce e un început bun pentru orice fel de relație, dar dacă ajung să exagerez aceste trăsături voi aștepta dragoste imediată și necondiționată, lucru pe care nici cel mai sănătos adult nu-l poate oferi, ajungând astfel la dezamăgire.

Aducerea trecutului în prezent ucide relațiile pentru că de cele mai multe ori are loc fără să ne dăm seama, și cauzează fie îndepărtarea nostră, fie a celuilalt. Prin comportamentul adoptat fie vom răni, fie vom fi noi cei care vom răci relația. De exemplu, simt că nu îți pasă de mine și mă îndepărtez când nu primesc ceea ce îmi doresc pentru că în trecut m-am simțit singur și abandonat, fără să îmi dau seama că de fapt acum nu primesc pentru că poate nici eu nu ofer aproape nimic. Dacă m-am simțit neimportant sau neiubit și nu mi-am umplut acest gol sufletesc, oricât de important voi fi pentru cei din jur, la cea mai mică deraiere de la tiparul pe care îl am în minte, sentimentele mele vor izbucni la suprafață și voi dezvolta aversiune față de persoanele prezente. Problema este că deși ne îndepărtăm de persoana în preajma căreia ni s-a declanșat reacția, aceasta se va reactiva mai devreme sau mai târziu, cu alți oameni și vom repeta comportamentul până când vom reuși să ne împăcăm cu sentimentele noastre. Inconștient, pentru a ne repara trecutul, încercăm să ne conectăm și să relaționăm cu cineva care există doar în mintea noastră, nu cu persoana reală, punând adesea etichete în funcție de experiențele avute. Așteptările noastre ca aceasta să se comporte sau să nu se comporte ca altcineva împiedică dezvoltarea unei legături profunde și autentice.

Vestea bună este că rănile provocate de relații se rezolvă tot în relații, fie că este vorba de o relație terapeutică, de cuplu, de prietenie, între colegi, etc. Transferul este vindecător atunci când având sentimentele inițiale, ce aparțin trecutului, în loc să ne îndepărtăm de oameni sau să ajungem în conflict reușim să creem o situație nouă, de apropiere. Asta se poate întâmpla atunci când există suficient de multă încredere ca sentimentele ieșite la suprafață să fie discutate deschis și sincer împreună, iar diferența dintre realitate și ceea ce e în mintea noastră este identificată. Odată discutate, sentimentele negative se vor diminua și ca urmare a ceea ce este împărtășit oamenii se vor apropia, creând noua situație, vindecătoare. Conștientizarea transferului și întelegerea diferenței față de prezent este la fel de importantă ca înțelegerea și suportul oferit de cealaltă persoană. Transferul este până la urmă o cale de acces spre dorința inconștientă și o oportunitate de auto-cunoaștere și transformare. Devenind conștienți de faptul că o reacție nu aparține relației respective, putem alege noi comportamente, pentru că dacă vrem rezultate diferite, avem nevoie de comportamente diferite.

Pentru a fructifica ocazia și a gestiona transferul e necesar ca:

  • – mai întâi să conștientizăm că este vorba despre transfer (sentimentele acestea îmi par familiare, despre cine/ ce îmi amintesc?),

  • să căutăm diferențele față de tiparul pe care îl avem deja în minte (pentru a ne conecta cu persoana reală),

  • să discutăm cu persoana din prezent ceea ce simțim, pentru că pe de o parte o vom ajuta astfel să ne înțeleagă și pe de altă parte ea ne poate ajuta să vedem alte perspective

  • să alegem un comportament diferit.

În viața cotidiană gestionarea în mod pozitiv a transferului este destul de greu de realizat pentru că interlocutorii noștri au și ei așteptări de la noi sau pot reacționa defensiv atunci când ne exprimăm sentimentele. Însă transferul este azi unul din motoarele principale din psihoterapie. Mai mult decât o relatare, el este o interpretare (ca în actorie) a ceva din trecut, un mecanism prin care ne proiectăm dorințele inconștiente asupra unui obiect în speranța de a fi împlinite. În psihoterapie cadrul creat prin întâlnirile recurente, prin faptul că terapeutul este acolo pentru a oferi suport fără a aștepta în schimb un anumit comportament, prin relația de încredere construită în prealabil, oferă posibilitatea de schimbare. Clientul îl pune inconștient pe terapeut într-un rol parental iar acest lucru face foarte probabil readucerea la suprafață și transformarea socotelilor neîncheiate. Conștientizarea și îndepărtarea umbrelor trecutului este calea spre mai multă prezență, conexiune și relații semnificative cu cei din jur.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Scroll to Top